Cum arăta viața de zi cu zi în Babilonul Antic? Codul lui Hammurabi și alte aspecte interesante

Vechiul regat mesopotamien al Babilonului a înflorit sub domnia lui Hammurabi, care a condus între 1792 și 1750 î.e.n. Ceea ce este remarcabil în această perioadă a istoriei babiloniene este că arheologii au recuperat zeci de mii de tăblițe cuneiforme care înfățișează o imagine detaliată a vieții în regatul antic situat în zona care acum este Irak.

Există nenumărate „contracte” care consemnează adopția unui copil, angajarea unui muncitor sau cumpărarea unui teren. Există scrisori, unele de mărimea unui timbru poștal, care oferă o imagine intimă a relațiilor de familie și responsabilităților regale.

• Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
• Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu…

Și chiar și faimosul „cod” al lui Hammurabi, prima lege scrisă înregistrată și care oferă o „viziune minunată a vieții de zi cu zi”, spune Amanda Podany, profesor de istorie la Universitatea Politehnică de Stat din California, Pomona și autoarea cărții „Weavers, Scribes and Kings: A New History of the Ancient Near East”, indică History.

„În mod surprinzător, legile lui Hammurabi nu ne spun multe despre legea babiloniană, pentru că nu au fost de fapt adoptate”, adaugă Podany. „Ceea ce reprezintă ele sunt cazuri care au ajuns în instanță și multe au avut de-a face cu lucruri cotidiene precum agricultura, divorțul, moștenirea și tratamentul sclavilor.”

Familia, clasele sociale și societatea în Babilonul antic

Istoricii nu au o cunoaștere întregită  a populației Babilonului din timpul lui Hammurabi, dar ar fi putut foarte bine să depășească 25.000 de suflete. Secole mai târziu, a crescut la peste 100.000 și a fost cel mai mare oraș din Mesopotamia.

Dacă ai merge pe o stradă din Babilonul lui Hammurabi, tot ce ai vedea pe ambele părți ar fi fost ziduri înalte de cărămidă din noroi. În spatele ușilor totuși, erau curți în aer liber înconjurate de camere și spații de locuit. Ferestrele exterioare erau neobișnuite, dar curtea centrală oferea multă lumină și aer.

Familia reprezenta unul dintre cele mai importante aspecte pentru babilonieni, iar familiile extinse trăiau adesea una lângă alta. Din acest motiv, babilonienii vindeau rar casa familiei, spune Podany. S-a transmis de-a lungul generațiilor și parcelele de înmormântare ale familiei erau adesea sub curte.

Clasele sociale în Babilon nu erau atât de rigide

Societatea babiloniană antică era patriarhală, spune Podany, dar femeile babiloniene aveau de fapt mai multe drepturi decât în civilizațiile ulterioare precum cele din Grecia antică. Ele puteau să se reprezinte în instanță, să dețină proprietăți și să le transmită copiilor lor sau să dețină funcții de preotese și funcționari. Era rar ca un bărbat din Babilon să ia o a doua soție și, de obicei, era permis numai în cazurile în care prima soție nu putea să aibă un copil.

Regele și familia regală erau la conducere, urmate de preoții principali și preotesele multor temple dedicate zeilor babilonieni. Dar în rândul oamenilor, a existat mișcare între clasa proprietarilor de pământ, cunoscută sub numele de „awilum” sau „domni” și „mushkenum” sau „plebe”, care erau liberi, dar probabil nu dețineau pământ.

Sclavii aparțineau clasei „wardum”. Deși unii sclavi babilonieni au fost cumpărați, iar alții s-au născut în sclavie, în multe cazuri sclavia a fost o stare temporară în Babilon. Dacă un plebeu ajungea să aibă foarte multe datorii, el putea fi înrobit creditorilor săi până când datoria era rambursată. Alți sclavi babilonieni erau prizonieri din război ale căror familii nu și-au putut plăti răscumpărarea.

Agricultura, artizanii și comerțul

Pe vremea lui Hammurabi, bogăția orașului era măsurată prin producția sa de orz și lână, cea din urmă fiind țesută în textile pentru comerț. O mare parte din terenul agricol al Babilonului era deținut fie de rege, fie de un complex al templului, dar unii indivizi dețineau și administrau și terenuri private. Munca grea de realizare de canale, arat câmpuri și creșterea oilor a fost făcută prin muncă angajată și înrolare. Soldaților li s-au alocat și loturi de teren în schimbul serviciului militar. Ei nu dețineau pământul, dar o parte din recoltă reprezenta salariul lor și cele necesare pentru întreținerea familiei.

Zeci de mii de oi, sursa industriei textile a Babilonului, ar fi pascut la poalele uscate. Tunderea, care a avut loc la sfârșitul lunii decembrie și începutul lunii ianuarie și a fost o activitate de mare amploare. Babilonienii o numeau „smulgerea”, spune Podany, pentru că, în loc să tundă lâna, muncitorii o pieptănau și o smulgeau de la oi, în timp ce în mod natural își lepădau hainele primăvara. Mormanele uriașe de lână erau depozitate în „casa de smulgere” regală.

Femeile babiloniene au jucat un rol esențial ca țesătoare, producând textile de lână de înaltă calitate care erau comercializate în regatele învecinate contra altor metale, cherestea, pietre semiprețioase și piatră de construcție.

Templele și viața religioasă

Babilonienii erau politeiști și se închinau unui mare panteon de zei și zeițe. Unii dintre zei erau zeități de stat, cum ar fi Marduk, zeul patron principal al Babilonului, care locuia într-un templu falnic. Alții erau zei personali pe care familiile îi venerau cadrul unor temple amenajate acasă.

Peste tot existau temple dedicate divinităților majore ale statului precum Ishtar, Enlil, Sin și Shamash, pe lângă Marduk. În interiorul fiecărui templu era o statuie de cult elaborată a zeului sau zeiței și numai preoților, preoteselor și lucrătorilor din templu li se permitea să intre în prezența zeului.

„Statuia nu era o reprezentare a zeului, ci era zeul”, spune Podany. „Statuia trebuia hrănită de trei ori pe zi, servită cu vin și bere și îmbrăcată cu bijuterii. În zilele de festival, marii zei erau plimbați pe străzi.”

Legea și justiția

Renumitul „cod” de legi al lui Hammurabi nu a fost niciodată aplicat ca atare, cel puțin judecând după înregistrările judecătorești care au supraviețuit, dar codul lui Hammurabi reflectă sofisticarea sistemului judiciar din Babilon. Fiecare tribunal babilonian era supravegheat de șapte judecători, iar hotărârile erau stabilite de opiniile majorității. Dacă cineva aducea un caz în fața instanței, judecătorii solicitau uneori o anchetă independentă și martorii să depună mărturie sub jurământ.

„A fi martor a fost o mare problemă”, spune Podany, deoarece fiecare contract și afacere necesita martori. „Martorii ar trebui să depună un jurământ zeilor, iar dacă ar fi aduși în fața instanței, jurământul lor ar fi echivalent cu a spune: Dacă nu spun adevărul, atunci lasă-l pe Shamash să mă omoare. A minți merita.” Sistemul juridic babilonian includea prevederi care împiedicau judecătorii să ia mită sau să favorizeze bogații. Chiar și pedepsele, care ar putea părea pentru cititorii moderni drept crude, au luat adesea în considerare clasa victimei.

De exemplu, dacă un om bogat ar orbi ochiul unui om la fel de bogat, atunci făptuitorul ar avea unul dintre ochi  scoși ca pedeapsă. Dar dacă un om bogat ar fi orbit ochii unui plebeu, el i-ar plăti victimei 60 de sicli de argint, echivalentul a șase ani de salariu. Pentru omul de rând, spune Podany, banii erau mult mai valoroși decât să știe că atacatorul său era și orb la un ochi. „Se pare că a fost un sistem cu care babilonienii se mândreau pentru corectitudinea lui”, spune Podany.

Războiul și cuceririle

Pe vremea lui Hammurabi, războiul era purtat diferit decât în perioadele ulterioare, în care bătăliile violente și prelungite au adus curmat multe vieți. „Războaiele erau foarte bine planificate”, spune Podany. Dacă regatele vecine ar avea o dispută la graniță, diplomații ar decide data și ora pentru o bătălie. „O singură bătălie ar decide adesea cine a câștigat.”

În al 30-lea an la tron, Hammurabi și-a găsit pasiunea pentru construirea imperiului, iar în următorii 13 ani a cucerit 17 regate și regiuni învecinate. O caracteristică a războiului pe vremea lui Hammurabi era că armatele încercau să captureze și  nu neapărat să omoare, cât mai mulți soldați inamici. Asta pentru că prizonierii de război au fost ținuți pentru răscumpărare, un comerț profitabil.

Aici, comercianții au jucat un rol cheie. Întrucât comercianții călătoreau pe scară largă și vorbeau mai multe limbi, ei plăteau răscumpărarea unui prizonier și îl aduceau înapoi în țara natală. În Babilon, dacă familia era săracă și nu putea plăti răscumpărarea, responsabilitatea cădea asupra templului. Și dacă templul nu ar putea plăti, atunci palatul ar acoperi datoria.

Vă mai recomandăm și:

Able Archer: Exercițiul militar din 1983 care aproape a declanșat un război nuclear întra SUA și URSS

Un nou set de reacții chimice ar putea explica, în sfârșit, cum a apărut viața pe Pământ

Cum erau îngrijite persoanele cu dizabilități în Grecia Antică?

Există două tipuri de narcisism, iar diferența dintre acestea este una critică